Ceva timp și nelalocul meu

Experimentez „cîteva” zile fără să fiu conectat. Fără rețele. Fără „socializare”. Să văd dacă așa și în felul ăsta aș avea și ceva timp „pentru”… Ceva timp să-mi amintesc. Ceva timp să văd rostul ploii și rostul pereților camerei mele. Ceva timp să întreb și să mi se răspundă și altfel decît „as soon as possible” (ASAP). Ceva timp să ajung mai departe de coperta cărții. Ceva timp fără aberațiile unor știri sau păreri de o secundă. Ceva timp încît gîndurile, cuvintele, imaginile, muzicile sau liniștea să nu mi se mai pară facile, efemere. Ceva timp încît să nu mai macin poate înjurăturile din rînjetele unora, nervii din șuierăturile unora, jignirile din căutatura altora, depresiile din împleticelile altora, aparențele din declarațiile altora, singurătățile, tristețile, tacerile, nel(al)ocurile mele… Experimentez „ceva” ca să-mi mai aduc aminte de mine, cum spunea Borges, undeva, cîndva.

Vincent van Gogh - Bedroom in Arles,1888 (Van Gogh Museum, Amsterdam)
Vincent van Gogh: Bedroom in Arles, 1888 (Van Gogh Museum, Amsterdam)

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Tot un fel de van Gogh

n-am apucat să vă zic
tocmai l-am văzut pe van Gogh
ieşise pe câmpul galben
(colţ cu strada albastră de după copaci)
şi culegea frunze şi castane medicinale
ma gîndesc că am fost ultimul care l-a zărit
cum la fel de uşor pot fi
ultimele mele vedenii de toamnă
şi ultimul e-mail pe care mi-l scriu
şi la care nu-mi răspund.
Vincent van Gogh - The Mulberry Tree
Vincent van Gogh – The Mulberry Tree

Van Gogh roz

cînd peste copaci
plouă ecvestru
cînd linia lungă
lungă de tramvai
e atît de îngustă
cînd poţi să treci prin ea
un picior de girafă
cînd cîntăreşti
felia de măr cu arătătorul
cînd săruţi pe ochi statuia fără sens
măcar atunci muşcă urechea somnului
visează galben cînd pînzele roz
gravide-l visează pe van Gogh.

Toamnă à la russe

S-a înserat deja mai repede. Parcă ieri nu era aşa întuneric la ora asta… Printre nori, azi, a curs o lumină deja mai galbenă. Privind spre Tâmpa mă aşteptam să o văd deja vopsită în miere. Am anticipat toamna, oricum, mai demult 🙂 vorbind despre „starea de toamnă”… Adevărul e că poezia toamnei nu poate fi întrecută de o alta. Toamna este sau nu este, privind astfel lucrurile. Am regăsit-o aseară tîrziu şi în mestecenii şi… Eseninul de la Cella şi între parfumurile şi culorile Mirelei. Esenin, Nichita, Bacovia, Baudelaire, Van Gogh… sunt fiecare cîte o toamnă. În parte. Inspirat de cele găsite aseara la Cella mi-am dat seama că toamna mea, astăzi, e…  à la russe. Recunosc că sună paradoxal. Mai curînd iarna poate fi rusească. Poate anticipez din nou… 🙂

Nu, nu sunt filorus. Muzica, literatura, pictura sunt universale şi atît. Însă, nu o dată, am simţit vibraţiile sufletului ăluia cît stepa într-o muzică şi-o poezie cum doar în mică măsură ne este dat să avem parte pe dealurile noastre line şi mioritice . Fără să-i înţeleg, acestui suflet, cuvintele, în rusă, chiar dacă traduceri am citit destule. Aşa se explică de ce, nu rareori, am postat pe aici muzici sau texte venite de la ruşi (da, „de la ruşi vine ploaia!”). Îi spuneam Cellei aseară că ar fi provocator să încercăm să scriem despre, şi să adunăm aici ruşii care ne plac şi partea lor de suflet mare. Acum îmi dau seama că e o anevoioasă întreprindere. Sper ca aceia care rezonează la fel să ducă mai departe, într-un fel sau altul, chestia asta prin paginile lor. Pentru fiecare în parte s-ar cuveni cîte un text şi de la fiecare ne-ar trebui crîmpeie traduse. Eu unul voi aşez aici frînturile care mă fac acum să simt o toamnă rusească. Vladimir Vîsoţchi spunea: „Poeţii calcă pe muchie de cuţit/Tăindu-şi pînă la sînge sufletele desculţe”. Nu e ciudat, cred, că trubadurii de aici au avut destine tragice. Cîţiva dintre ei aşa au şi înţeles poezia şi muzica, sunt sigur că şi toamna la fel: şi cu sînge de… suflet pe muchii de cuţit. Mihail Krug a fost ucis, Serghei Nagovicin, a murit tînăr după un atac cerebral, Vîsoţchi, şi el urmare unui atac de cord. Pe ceilalţi nu i-am mai… cercetat. Pe Vitas îl şitiţi cu ale lui cinci octave, Rebroff a fost neamţ, dar mai rus decît… ruşii, cu mama rusoaică… Numele celorlalţi nici măcar nu le ştiu…
















Dezmăţ curat, nu-i aşa? Să vină toamna! 🙂