Vara cîntă reggae

îmi miros mîinile a otravă pentru şobolani zici
da am întins în baie în holuri în sufrageria
spartă de zepelinuri în dormitorul roz cu pînze
în balcoanele pentru avioane
cursele piedicile capcanele virgulele.

trecînd prin ele ca prin moarte
ca prin muzici de iarnă ca prin
cearşeafuri ude electrice
măcar să îţi sfîşii un pic sprîncenele
degetele mari cozile cu fundă.

măcar cînd treci prin ele
pe străzi vara cîntă reggae
şi mie îmi miros mîinile a otravă de şobolani.

În faţa blocului. Vecinătăţi

Bărbaţii, vreo trei patru, sting arşiţa cu cîteva rînduri de bere. Femeile, vreo patru cinci, îşi sting ţigările de marginea bordurii şi stau cu ochii pe droaia de plozi de-o şchioapă din jur. Strigătele intermitente ale acestora te fac să tresari din minut în minut ca la gîndul unor teribile incidente. Din cînd în cînd se schimbă pamperşi pe capota maşinilor ascunse prin tufişurile din parcare. Cîte un scîrţîit de cauciucuri ameninţă şi el, la intervale fixe de timp, siguranţa cuiburilor de pisoi şi căţei care completează habitatul familist care-mi aminteşte de atmosfera plină de muşte a străzilor mărginite de blocurile de nefamilişti de odinioară.
Ce-i drept, muşte sunt şi aici, destule, şi te conduc la sigur, dacă ai rătăcit cumva calea, spre tomberoanele de la marginea perimetrului. Acolo e zona de zi şi de muncă a nemernicilor cu căutături perfide spre „familia” de dincoace (posibila pradă). Uneori, cîte o mătuşă aduce de sus – după un scurt şi strident dialog de la înălţime spre bază – o farfurie cu plăcinte, clătite sau porumb fiert. Din cînd în cînd cîte un bărbat sparge un pepene sau doi şi-l împarte vecinilor, după care-şi vede sub atenta asistenţă a celorlalţi de mica mecanică a autoturismului din dotare. Pe la orele prînzului lucrurile se liniştesc brusc, semn că toţi se vor fi retras pentru două-trei ore pe la casele lor…
Pe măsură ce cade răcoarea vioiciunea comunităţii creşte din nou, rotiţele cărucioarelor şi roţile bicicletelor prind a se învîrti, creşte şi vigilenţa mamelor atente la imprudenţele provocatoare de julituri ale odraslelor, marginile trotuarelor se garnisesc cu cîteva rînduri de doze de bere, cu muşuroaie de chiştoce şi de coji de seminţe. Sunt orele favorite ale precupeţului cu chioşcul de la colţul blocului a cărui clientelă fidelă îi mai numără şi pe cei cîţiva adolescenţi de vară accesorizaţi cu cîte un „smartfon” şi adunaţi, la tovărăşia de seară, în jurul boxelor unei maşini mov decapotate. Generaţia următoare, carevasăzică…
E vară, e „vacanţa” de vară şi e copilăria de jos, din faţa blocului. În unele weekenduri se lasă chiar şi cu sfîrîit de grătar. E bine, e… vară de vară! Nu se compară cu restul vremii şi al anotimpului de ploaie şi de frig. Nimic altceva nu se compară cu asta. E copilăria pe care şi-o vor aminti…
„Sus” e fie o altă şi… aceeaşi ordine a zilei, fie o previzibilă, distrată şi fără sens coabitare între vacanţele unor venetici importanţi. La aprinderea felinarelor gălbuie şi la apariţia moliilor se aude invariabila stingere: „Să vă ia mama dracului! Mama dracului să vă ia!”, ţipă horcăit în mulţime baba şoldie, de la unu’, cu găleata-i verde în drum spre tomberoane.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 😉

Hai să mai şi trăim, zic! Aşchii

Hai să ne vedem de viaţă, zic!… Prea ne-am suspendat, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, de aţele intereselor altora. Prea ne-am rupt în paişpe, aşchii, aşchii… Prea ne-am lăsat captivi în ură de au ajuns pînă şi copiii să nu-şi mai vorbească şi să nu se mai joace-n faţa blocului… Să respirăm, să ne tragem sufletul, oricum e limpede că pînă-n toamnă războiul (şi nunta şi parastasul!) lor vor fi la fel de încrîncenate, pînă ce lucrurile vor intra în făgaşul lor „natural”, istoriceşte şi româneşte vorbind, potrivit… tradiţiilor. Ca să nu mai fim dezamăgiţi ar trebui mai înainte însă să nu ne mai lăsăm dezamăgiţi. O lecţie din trecut, pentru viitor, nu pentru acum…

Şi hai să ne vedem de viaţă, zic! E august deja şi trec pe lîngă noi pînă şi morţii! Să ne luăm munţii şi marea-n piept. Să ne scoatem poeziile şi muzicile de la naftalină. Să ne învăţăm copiii cu iarba. Să ne punem pălăriile de paie, să ne luăm cămăşile şi fustele înflorate şi să fluierăm pe-nserat pe Corso. Luaţi-vă şi spadele şi armurile şi lăncile că-i rost de cîte-un cavaleresc duel pe Cetate. Puneţi-vă clipa-ntr-o poză şi răspîndiţi-o-n lume să o ia la vale că-i vorba să se tot ducă. Spargeţi cîte-un pepene cu pumnu’, cît mai e. Luaţi-vă sania de iarbă, udaţi-o cu rouă şi daţi o tură prin copilărie. Luaţi-vă luna plină la subţioară să vă îngîne-un cîntec de leagăn. Concediaţi-vă codurile galbene, angajaţi-vă o paparudă şi demisionaţi din insomnie. Trageţi de funie zmeul de ploaie să ne ude tălpile. Apoi legaţi-l de cumpăna fîntînii voastre. Scoateţi butelca de vin din pivniţă şi puneţi-v-o pe frunte să vă aburească arşiţele. Vorbiţi-vă de sunteţi nevorbiţi! Plîngeţi de sunteţi neplînşi! Iubiţi-vă de sunteţi neiubiţi! Lăsaţi Roma veche să se trezească-n voi, aşa cum zicea îndestulatul cu cuvinte Fănuş! Cu cuvintele fără şir ale lui Sorescu! Şi mai puneţi naibii şi cîte-o virgulă-ntre subiect şi predicat! 😉

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!