poţi uita drumul,
poţi să n-ai răspuns la
„ce-i în mintea ta?”.
poţi să nici n-o ai,
să înşeli aparenţele,
oraşul să te creadă mintos…
poţi uita liniştit,
urmele rotulelor în zăpadă
o să-ţi arate drumul pînă acolo,
pînă-n capătul străzii suficiente,
unde doi jandarmi îşi răsucesc cîte-o ţigară.
cuvintele de aici mi-au amintit instantaneu de un poem al lui Ilarie Voronca – Ulise:
„acum strada te primeşte ca o cutie de poştă
obişnuinţa e pe umerii tăi o cămaşă uzată
strada e aici la picioarele tale precum câinele credincios
aerul stă pe acoperişuri ca un preş
tu eşti o scrisoare în strada cutie de poştă
destinul tău e acolo distribuitor mecanic
el te va duce la destinaţia pe meningea ta scrisă
desigur tu mergi pe sub casele cu şorţuri ca brutărese
dar altcineva întoarce arcul din pupilele tale
zgomotele îţi ling tâmplele arterele
vânzătoarea îţi întinde gazeta de dimineaţă
o! gazeta, ce dantelă pentru melancolia ta”
🙂
Plus să imaginea e superbă! 🙂
ApreciazăApreciază
Voronca, da! Mulțumesc pentru reamintire… Un gând bun! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un gând bun și către tine! 🙂
ApreciazăApreciază
frumos scris ..mi-a plăcut fotografia asociată cu versurile .
ApreciazăApreciază
Mulțumesc!
ApreciazăApreciază
Reblogged this on farmacia naturala.
ApreciazăApreciază