DCLIV

În care frigul a căzut pe gînduri.

Anotimpurile

Vara ne-au furat-o

Toamna ne-au furat-o

Or să ne fure și Iarna

Așa cum le știam

Dar Primăvara n-or să ne-o mai fure

Așa cum noi o știm!

Iarna cea mai lungă

ce iarnă lungă lungă iarnă
hai că mai e puțin și trece
și ne-om odihni pe prispa noastră
și-om scrijeli pe ea:
aici au fost o iarnă lungă
dintr-un februarie-n altul
și niște oameni pe o prispă
care știau povești.

DCCVIII

În care alburile-s în altă iarnă.

DCLXXXI

În care-i cod violet de viață.

DCLXXX

În care-am prins soarele la copcă.

Atît

Băi, știi care-i gustul vieţii la un moment dat? E ăla cînd îi cureți ghetele de noroi fiică-tii, dimineața și cînd îi strecori fără să ştie 10 lei in buzunar. Și e atît cît e.

DCLVII

În care-i atîta iarnă-n noi.

DCL

În care n-aș crede-n amnezia zăpezii.

Vești din sud?

îl știam pe Arlie
că ne poartă gîndurile la iernat
și mai știam că primăvara
ni le aduce negreșit înapoi
acvilește
să ni le așeze odihnite în palmă.
acum se aude că s-ar fi săturat
și ni le-ar fi aruncat pe toate
într-un nil albastru
pe acolo pe unde-ar fi emigrat…
dar dacă nilu-i a fost negru întreb
și de acolo
cu primăverile sudului
chiar nu se mai întoarce?

Acvila țipătoare mică (Foto: Sebastian Bugariu, http://pasaridinromania.sor.ro)

DCXXIV

În care te-ntrebi dac-or mai înflori o dată.

DCXIV

În care negru-i în gura cerului.

DCV

În care pervazul cuvintelor mi-a făcut ţurţuri.

Moft de-o iarnă

Spuneam cîndva… „mi-e vară încă…” Dar uite cum se-ntoarce vremea şi vremurile şi azi aş zice că tare-aș vrea să-mi fie iarnă! E nefiresc acest februarie, cum nefirești au fost și decembrie și ianuarie. „Prea cald pentru luna mai?”. Da, cald ca-n mai de cîntă dimineața mierlele buimace sub geam. Ce vrea să însemne asta? Niște tulburări meteorologice?… Probabil. Dar dacă-s pe-aici și alte tulburări? Mă uit în jur și oamenii-s parcă-s bolnavi de aripi și priponiți de semafoare. Eu însumi mă simt ca un zeppelin cu elicea ruptă. Și-n locul oamenilor ce-avem? Nervi care umblă liberi pe stradă. Isterii care se defenestrează în capul celor mai înainte amintiți. Glezne desculțe care mimează că se dau pe gheață pe asfaltul lucios și cu urme de sînge. Ba, chiar și mai prozaic: știri fără noimă, corpusculi sociali și politici inutili izbindu-se de ecranul televizorului, asemeni acelui Dracula iubăreț prefăcut într-o chiropteră sașie.
Nu ne-ar fi prins bine niște zăpezi mai zdravene, niște geruri mai temeinice, zău? Atît cît să ne așeze neuronii la loc și să ne bage mîinile-n mănuși iar amneziilor și asteniilor… mințile-n cap ? Cît să ne lase-n pace măcar urșii, ghioceii și pițigoii?…

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 🙂

DLI

În care nu-i simplu să spînzuri un vis de-un ştreang îngheţat.